21.05 //”Iubire, Pierdere și Atașament” analizate dintr-o perspectivă transgenerațională cu psihoterapeutul Yolanda Cretescu.
Fiecare dintre noi poartă o amprentă emoțională unică și subiectivă. Modul în care ne raportăm astăzi la suferință și pierdere nu este altceva decât expresia acestei amprente, creată în strânsă legătură cu relația pe care o avem cu părinții noștri, cu rolul atribuit în familie și cu subconștientul colectiv a tot ceea ce au trăit strămoșii noștri
În cadrul acestui atelier, participanții au descoperit împreună ce semnifică această amprentă, ce spune despre ei și despre viața lor, dar și cum pot face față mai bine suferinței și pierderilor.
29.05 // ”Întoarcerea la sine” cu Hitesh
Iubirea și Pierderea sunt experimentate la nivel personal, la fel de des asemenea și prin intermediul celorlalți.
Ce este “atașamentul” și cum traversăm prin pierdere atunci când este vorba despre un atașament intens? În acest atelier, cu ajutorul unor tehnici de respirație yoghină și meditație, participanții au învățat modalități mai simple, mai sănătoase și mai ușoare de a se întoarce la ei înșiși în momente de pierdere, anxietate, stres și durere.
Au fost împărtășite câteva sfaturi yoghine, idei care pot fi ușor încorporate în rutina zilnică, arătându-ne cum să rămânem conectați la noi înșine în momentele de distragere a atenției senzoriale și în cele de criză.
03.06 // ”Cum ne spunem povestea?”
În cadrul atelierului de Storytelling, Iulian Tanase i-a ajutat pe participanți să descopere cum să găsească subiectele de scris sau cum le pot găsi aceste subiecte, pentru că de cele mai multe ori, oricât de mult ne-am ascunde, “subiectele de scris ne găsesc pe noi”.
Iulian Tănase a fost redactor al revistelor satirice Academia Cațavencu între 1997 și 2010. Kamikaze între 2010 și 2011, și realizator la Radio Guerrilla, între 2004 și 2019.
În prezent, Iulian este trainer de writing, storytelling și producător al podcastului RSS Reloaded.
10.06 // ”Dincolo de apus”
Cosima Opartan / von Bülove și Paula Dunker au propus un atelier performativ care s-a bazat pe puterea benefică a sunetului însoțit de mișcări ritmice.
Cei doi artiști, entități active pe scena locală de clubbing consideră că a ne lăsa afectați de anumite frecvențe în ascultarea muzicii pe sisteme de sonorizare puternice, în timp ce ne mișcăm în sincron și în același spațiu, este propice sentimentului de comunitate, precum și ideii de perpetuitate.
Stabilirea intențiilor, exerciții de centrare & practici de dans contemporan însoțite de un set auditiv cu efecte vindecătoare au devenit un ritual colectiv împotriva pierderii, pentru un moment de transformare.